Home > Artişti > Natalie Cole

Natalie Cole

Natalie Cole 300x211 Natalie ColeVocalista şi compozitoare, Natalie Cole a urmat drumul succescului, la fel ca tatal ei, celebrul Nat King Cole. Cu o copilărie de invidiat, a crescut printre muzicieni de jazz, soul şi blues, denumindu-si deseori familia “The Black Kennedys”.

A debutat la doar 6 ani, când l-a acompaniat pe tatal său pe inregistrarile unui album de Crăciun, iar la 11 ani deje urca singură pe scenă. În 1975 apare albumul de debut al lui Natalie Cole, intitulat “Inseparable”. Odată cu lansarea primului material discografic, pentru Natalie, apar şi primele trofee. Astfel, la decernarea premiilor Grammy din acel an, vocalista câştigă două premii: pentru “cel mai bun artist” şi “cea mai bună voce feminină de R&B”. Piese precum “This will be an everlasting love”, “Inseparable” sau “Our love” i-au adus succes vocalistei la sfarsitul anilor 70.

După lansarea celui de-al optulea album, “Don’t look back”, cariera compozitoarei intră într-un proces de regresie, cauzat de consumul excesiv de droguri şi alcool. Abia în 1983 reuşeşte să scape de dependenţa de droguri, datorită unui tratament de dezintoxicare. După patru ani şi mai multe contracte cu diferite case de discuri, Natalie Cole revine pe primele poziţii în clasamentele muzicale, cu albumul “Everlasting”.

Poate cel mai cunoscut album înregistrat de fiica lui Nat King Cole este “Unforgettable… with love”, lansat în 1991 şi vândut în peste 14 milioane de exemplare în întreaga lume. Datorită acestui album, vocalista cunoaşte succesul internaţional şi în scurt timp ajunge una dintre cele mai apreciate vocaliste contemporane. “Unforgetable” a primit şapte premii de platină şi un Grammy pentru “cel mai bun album”. Cele douăzeci şi două de piese înregistrate pentru “Unforgettable” sunt standarde de jazz, intepretate cu mult timp în urmă şi de tatăl vocalistei. Piesa care dă şi numele albumului, “Unforgettable” este un duet între tată şi fiică. În 1991, Natalie Cole a câştigat pentru această piesă premiul Grammy pentru “piesa anului”, dar şi discul de aur.

După şapte ani, în 2008, Natalie lansează “Stil Unforgettable”, un album care cuprinde atât piese cunoscute înregistrate de tatăl ei, dar şi piese făcute celebre de Frank Sinatra, Lena Horne, Sammy Davis Jr. şi Peggy Lee. În 2009, “Still Unforgettable” i-a adus lui Natalie Cole două premii Grammy. Vocalista a fost nevoită să întrerupă seria concertelor din cadrul turneului de promovare a albumului “Still Unforgettable”, după ce în luna mai a anului 2010 a suferit un transplant renal. La scurt timp însă, Natalie Cole a revenit pe scenă, susţinând un concert şi în Bucureşti, la Sala Palatului.

0 Natalie Cole

One Response to “Natalie Cole”

  1. […] Natalie Cole, prezentata de Romeo […]

Leave a Reply